Sări la conţinut

Crăciunul în Muntenia

Dintre obiceiurile româneşti, cel care a ajuns aproape să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului este colindul de Crăciun. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor cântând ”Bună dimineaţa la Moş Ajun”. 

craciunul in muntenia

În satele din Muntenia, de Crăciun, copiii și tinerii în special merg din casă în casă și cântă despre venirea lui Iisus Hristos pe pământ.

Se cântă Steaua, Vifleemul, Pluguşorul, Sorcova, Vasilica, anumite jocuri cu măşti (Țurca, Cerbul), teatrul popular, dansuri (Căluţii, Căluşarii).

La sfârșitul fiecărui colind, ceata de colindători primește răsplata. Pe vremuri, aceasta consta în: covrigi, nuci, mere, cozonac. Se mai spune din bătrâni că în dimineața de Crăciun este bine să ne spălăm pe față cu apă curgătoare, în care să punem o monedă de argint. Vom fi astfel curați ca argintul.

În noaptea de Crăciun, mulți oameni lasă o lumânare aprinsă, de multe ori la icoana lui Iisus Hristos.

Astfel, norocul va vedea casa și va putea intra înăuntru.

Prin Muntenia, în noaptea dinaintea Ajunului, tineretul se adună la o casă, aduc lăutari sau cântă unul din fluier și se pun apoi pe petrecere până la miezul nopții, când pornesc spre capul satului, de unde iau casele de-a rândul, strigând: „Bună dimineața la Moș-Ajun!”

Gazda le dă colindeți: covrigi, colăcei, poame, iar uneori și un păhărel de vin. Dimineața și ziua umblă cu colindișul copiii mai mici. Prin unele părți din Oltenia, copiii își mai fac și un steag alcătuit dintr-o prăjină lungă, în vârful căreia leagă o basma, două sau trei, care au un ban de argint, câteva fire de busuioc și puțină tămâie, simbolizând darurile pe care magii le-au adus la ieslea în care s-a născut Mântuitorul. În zilele premergătoare Ajunului Crăciunului, preotul satului însoțit de cântăreții bisericești merge prin casele credincioșilor cu icoana pe care este zugrăvită nașterea lui Iisus Hristos.

În noaptea de Ajun, nu-i este nimănui îngăduit să doarmă pe fân sau pe paie în grajdul vitelor, căci în acea noapte boii vorbesc între dânșii despre Domnul Hristos care s-a născut între ei, în iesle, și pe care ei l-au încălzit cu suflarea lor. Prin alte părți se crede că vorbesc și celelalte vite, destăinuind între altele și locurile unde se află comorile ascunse în pământ; nu-i bine însă să le asculte omul, căci i se pot întâmpla multe primejdii.

În multe gospodării din spaţiul etnografic sudic al țării se pregătesc „colindele”( beţe de alun curăţate de coajă) care se taie înainte de Ignat, se pun la uscat până în seara zilei de Ajun şi se decorează prin afumare cu romburi albe şi negre, dispuse alternativ. Ele simbolizează opoziţia dintre lumină şi întuneric, viaţă şi moarte.

Seara, femeia aprinde atâtea lumânări câte „colinde” are şi tot atâţia colaci sunt pregătiţi. În dimineaţa zilei de Ajun, „colindele” se înfig în morminte de către copii, ca liant între „lumea cu dor” şi cea „fără dor”. Cea mai vârstnică din casă ia un colac, o lumânare şi o „colindă”, zahăr, bomboane, nuci şi dă pomană membrilor familiei, numind câte un înaintaş trecut la Domnul. Apoi, cei mici pleacă la colindat, iar cei mari la biserică.

Umblatul cu Steaua de Crăciun

Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua. Acest obicei evocă momentul în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt ”Steaua sus răsare”, ”Trei păstori se întâlniră”, ”O, ce veste minunată”, ” În oraşul Viflaim”. Spre deosebire de colinde, transmise de la o generaţie la alta prin viu grai, cântecele de stea au fost culese în cartea lui Anton Pann, care a apărut în numeroase ediţii.

Alt obicei cunoscut este Vicleimul, o formă de teatru popular care semnifică naşterea lui Iisus. Inspirat din literatura bisericească, Vicleimul păstrează detalii din colindatul cu măşti. Altă formă de teatru popular sunt Irozii, în care personajele centrale sunt împăratul Irod, pruncul Iisus, magii.

Umblatul cu capra de Crăciun

Umblatul cu capra este un obicei de Crăciun ce ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Numele acestui obicei în Muntenia şi Oltenia este brezaia.

Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă cu nelipsiţii lăutari care acompaniază dansul caprei, care sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei.

Cercetătorii presupun că dansul caprei provine din ceremoniile sacre arhaice închinate renaşterii divinităţii.

Primul colind, care se cântă la fiecare casă, în Ajunul Crăciunului, este colindul de uşă sau de fereastră. Prin aceast colind se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea naşterii lui Hristos şi pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Naşterii Domnului: ”Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut”. Refrenul ”Florile dalbe”, des întâlnit în poezia colindelor, are astăzi numai o valoare simbolică. Se presupune, însă, că la origine el era o formulă magică, rostită concomitent cu atingerea persoanei colindate cu o ramură înflorită de măr.

Citarea ramurii de măr în colinde, la fel ca şi folosirea ei rituală, avea rostul de a transmite omului calităţi atribuite plantei: energie şi vigoare şi este întrucâtva înrudit cu obiceiul sorcovitului de AnulNou. 

Superstiții de Crăciun

Se spune că pentru a avea noroc, în anul ce bate la uşă, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun. În ziua de Ajun nu sunt permise supărarea, certurile şi loviturile: cel care loveşte cu pumnul va primi înapoi tot atâţia pumni cât a dat.

Conform unei superstiţii, în ziua de Ajun nu este permis consumul de rachiu. Se spune că cel care bea rachiu pe 24 decembrie, va fi batjocorit de diavol.

Un obicei popular este aducerea unei crenguţe de vâsc în casă. Aceasta este aducătoare de noroc, belşug şi alungă certurile şi ghinionul. O tradiţie presupune împodobirea bradului de Crăciun cu un săculeţ mic, umplut cu boabe de fasole albă. Acestea simbolizează puritatea sufletului.

Casa nu trebuie măturată în ziua de Ajun, căci aşa se alungă tot norocul. O altă tradiţie este recuperarea tuturor bunurilor împrumutate de-a lungul anului.

O superstiţie spune că dacă un bărbat intră primul în casă în ziua de Ajun şi ziua de Crăciun, familia va fi binecuvântată cu noroc tot anul care urmează.

Un obicei respectat în special la sate este aruncarea boabelor de grâu sau porumb către colindători.

Boabele călcate trebuiesc împărţite apoi la păsări, pentru ca acestea să dea ouă din belşug în noul an. Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri şi tradiţii populare, multe dintre ele păstrându-se încă atât la sate, cât şi la oraşe.

Sursa: www.stirilekanald.ro

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: