Lupta de eliberare a românilor din Transilvania s-a intensificat la sfârșitul primului război mondial. La 29 septembrie/12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Național Român a adoptat Declarația privind „independența națiunii române”, care a fost citită la 5/18 octombrie 1918 de deputatul Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul Ungariei.

În condițiile izbucnirii revoluției la Budapesta, „la 30 octombrie s-a constituit Consiliul Național Român Central, care a condus mișcarea pentru unirea Transilvaniei cu România. Într-un apel ”Către Națiunea Română” acesta cerea ca toți cetățenii să apere ordinea, viața și avutul public. Au fost înfiinţate Consilii Naţionale pe întreg teritoriul Transilvaniei care au preluat conducerea administrativă a acestui teritoriu. Încercările guvernului de la Budapesta de a menţine Transilvania în cadrul Ungariei au eşuat. Consiliul Naţional Român Central a hotărât convocarea Adunării Naţionale a naţiunii române la Alba Iulia, pentru ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918.

 La 1 Decembrie 1918 au răspuns convocării Adunării Naționale de la Alba Iulia 100.000 de persoane sosite din toate părțile Transilvaniei, Ungariei, Banatului, Crișanei și Maramureșului. Delegația românilor din Torontal nu putut ajunge deoarece Comandamentul sârb, ce ocupase Banatul, nu le-a dat permis să facă această de călătorie, dar Banatul a fost reprezentat la Alba Iulia prin 44 de delegați.

 În primele alegeri democratice din istoria românilor din fostul Imperiu Austro-Ungar au fost aleși 1228 de delegați ai românilor majoritari și mandatați să voteze Unirea. Erau persoane reprezentative pentru toate categoriile sociale: intelectuali, ofițeri, țărani, negustori, femei și soldați. Episcopii români din aceste provincii au venit toți indiferent de cult.  

Ziua de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia a început cu Te Deum-uri solemne în cele două biserici românești, apoi în Sala Cazinoului, denumită de atunci Sala Unirii s-au întâlnit cei 1228 de delegați oficiali. 

Preşedinţia Adunării a fost asigurată de Gheorghe Pop de Băsești, preşedintele Partidului Național Român, secondat de Ștefan Cicio-Pop. Rezoluţia a fost prezentata și argumentată de Vasile Goldiș, fiind susținută de Iuliu Maniu din partea Partidului Naţional Român şi de Iosif Jumanca, reprezentantul Partidului Social-Democrat. Cei 1228 de deputaţi au adoptat în unanimitate,  într-o adunare cu caracter plebiscitar, rezoluția care prevedea: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie (1 decembrie 1918) decretează unirea acelor români şi a teritoriilor locuite de dânsii cu România”.

Rezoluțiunea a fost citită în fața mulțimilor prezente de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu fiind întâmpinată cu entuziasm de cei peste 100.000 de români prezenţi la Alba Iulia. Adunarea Națională a ales Marele Sfat Național din rândul căruia a fost desemnat Consiliul Dirigent, în frunte cu Iuliu Maniu.

Adunarea a aprobat și un organ legislativ, Sfatul Național și un guvern provizoriu, Consiliul Dirigent, care să conducă Transilvania până la unirea cu România și a numit o delegație care a înmânat actul unirii regelui Ferdinand I, în 14 decembrie 1918, la București. Sfatul Național și Consiliul Dirigent au funcționat până în 20 aprilie 1920, când unirea a fost desăvârșită și din punct de vedere tehnic. 

Votul popular de la Alba Iulia trebuia să se regăsească într-un tratat internațional, prin care să fie recunoscută Unirea. Trasarea noii frontiere dintre România și noul stat, Republica Ungaria, se putea realiza doar în urma negocierilor și după acțiunile unei comisii internaționale de experți, care să traseze și să valideze frontiera.

Actul Unirii Transilvaniei a fost confirmat de Parlamentul României la 29 decembrie 1919.

Sursa: 1 Decembrie 1918 – Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român

Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România – Marea Unire