Întemeierea Romei a fost și este un subiect controversat și dezbătut în permanență de istoricii contemporani. Istoricii sunt cei care consideră că istoria și realitatea nu pot fi separate de mit pentru că nu se poate trăi în afara imaginarului și a mitologiei.

Anul acesta pe 21 aprilie se aniversează împlinirea a 2274 ani de la fondarea Romei, cea mai influentă așezare din istoria și civilizația europeană. Întrupată din miturile lui Eneas tracul, supraviețuitorul Troiei și cel al gemenilor Romulus și Remus, trufașa citatedă a Antichității, centru și inimă a imperiului cu același nume, Roma își poartă cu mândrie și astăzi cele peste două milenii de istorie și legendă.

Ab urbe condita!

Astfel a răsunat deasupra celor Șapte Coline, strigătul triumfător în latină care anunța fondarea Romei în anul 753 înainte de Hristos. Conform miturilor Lumii Antice, Roma a fost întemeiată și ridicată la rang de capitală în data de 21 aprilie 753 de către doi frați gemeni, cu atribute de semizei. Este vorba evident de Romulus și Remus.

Povestea începe cu gemenii, după care brusc se continuă povestirea cu faptele de eroism numai ale lui Romulus, în calitate de întemeietor și de prim rege al Romei.

Cei doi băieți după relatarea lui Titus Livius au fost născuți de o preoteasă virgină, pe numele ei Rhea Silvia, în orașul italic Alba Longa, din Colinele Albane, la sud față de ceea ce se avea să fie amplasamentul viitor al Romei. Își asumase această preoție dublată de virginitate nu din proprie voință, ci fiindcă fusese obligată, după o luptă devastatoare pentru putere, în urma căreia unchiul ei Amulius, devenise rege în Alba Longa, detronându-l pe fratele său, Numitor, tatăl ei. Ulterior, Amulius profitase de acoperirea preoției, cinste, în aparență, pentru a preveni apariția nedorită a unui urmaș, care s-ar fi putut transforma în rival, de pe linia de moștenire a fratelui său. După cum s-a dovedit, precauțiile n-au folosit la nimic, de vreme ce Rhea Silvia tot a rămas însărcinată. Potrivit lui Titus Livius, ea a pretins că fusese violată de zeul Marte. Istoricul pare să se îndoiească la fel de mult de această variantă ca și Cicero: ”intervenția lui Marte sugerează el pare să fi fost un pretext convenabil pentru a masca o poveste amoroasă exclusiv umană.” Dar alți autori încrezători despre un falus desprins de orice trup, care ar fi ieșit din flăcările focului sacru pe care-l avea în grijă preoteasa Rhea Silvia.

De îndată ce s-au născut gemenii, Amulius le-a ordonat slujitorilor să-i arunce pe cei doi bebeluși în Tibrul din apropiere, ca să se înece. Dar au supraviețuit. Pentru că așa cum de multe ori se întâmplă în asemenea povestiri din multe culturi, oamenii cărora li s-au încredințat o sarcină atât de neplăcută nu și-au urmat sau nu i-a lăsat inima să-și urmeze instrucțiunile așa cum fusese date. În schimb, i-au lăsat pe gemeni într-un coș, nu pe apele fluviului propriu-zis, și- fiindcă tot se revărsase- lângă apa care-i acoperise fostele maluri. Înainte ca bebelușii să fie luați de ape către o moarte sigură, apăruse celebra lupoaică și-i salvase alăptându-i. Titus Livius s-a numărat printre scepticii romani care au încercat să raționalizeze acest aspect cu asupra de măsură neplauzibil al povestirii. Cuvântul latin care desemnează ”lupoaica” este lupa, care se folosea, ca termen colocvial, și pentru ”prostituată”. Este oare cu putință ca vreo prostituată locală, și nu o fiară sălbatică să-i fi găsit pe cei doi gemeni și să fi avut grijă de ei?

Indiferent care a fost identitatea lupei, un păstor binevoitor i-a găsit repede pe gemeni și i-a luat la el acasă. Prostituata să fi fost nevasta lui? Titus Livius se întreabă, fără să găsească un răspuns. Romulus și Remus au trăit în familia omului respectiv, nerecunoscuți de nimeni, timp de mulți ani, până când ajunși tineri în putere s-au întâlnit printr-o întâmplare cu bunicul lor, regele detronat Numitor. După ce l-au repus în drepturi ca rege al orașului Alba Longa, și-au pus în minte să-și întemeieze un oraș al lor. Dar în scurt timp s-au certat, iar efectele au fost dezastroase. Titus Livius sugerează că aceași rivalitate și ambiție care distruseseră mai demult relația dintre frații Numitor și Amulius au coborât peste generații la Romulus și Remus.

Cei doi gemeni nu s-au putut înțelege unde anume să-și amplaseze noua întemeiere- mai exact, care dintre cele șapte coline care au definit mai târziu cetatea (de fapt, sunt mai multe, nu numai cele șapte tradiționale) trebuia să formeze miezul celei dintâi întemeieri. Romulus a optat pentru colina cunoscută drept Palatin, unde a fost ridicată mai târziu reședința grandioasă a împăraților, de la care nouă ne-a rămas termenul palat. În cearta care a urmat, Remus care optase pentru Aventin, a sărit peste fortificațiile pe care le construia Romulus pe locul său preferat, insultându-l astfel. Au existat mai multe variante în legătură cu ce a urmat. Dar cea mai obișnuită, potrivit lui Titus Livius, a fost aceea că Romulus a reacționat omorându-și fratele astfel rămânând singurul conducător al acelor locuri, care i-au luat numele. În timp ce-și plasa lovitura fratricidă, ar fi strigat, potrivit lui Titus Livius: ”Așa să piară oricine va mai sări peste zidurile mele!”. Este un slogan potrivit pentru o cetate care, de atunci încolo, s-a prezentat ca un stat războinic, dar ale cărui războaie erau întotdeauna reacții la agresiunile altora, deci întotdeauna juste.

Tot conform legendelor se pare că în decursul unei certe violente între cei doi, cearta care avea ca obiect locul amplasării viitoarei așezări, Romulus l-a ucis pe Remus, iar orașul i-a preluat numele. Nu este singurul mit. Altă legendă ne povestește despre o femeie misterioasă pe nume Roma, care a navigat spre Peninsula Italică alături de căpetenia tracă Eneas și restul supraviețuitorilor căderii cetății Troiei.

Din punct de vedere strict istoric și arheologic, se pare că zona pe care a fost ridicată Roma era locuită încă din secolul unsprezece înainte de Hristos, după cum confirmă urmele unor fortificații străvechi de sub Colina Palatină.

Celebra statuie de bronz care imortalizează scena originii Romei, este și în zilele nostre una dintre cele mai intens copiate instantaneu recongnoscibile, oricând și oriunde, opere de artă romane, reprodusă pe mii de ilustrate-suvenir, șervețele de bucătărie, scrumiere și magneți de frigider etc.

Bibliografie

1. https://www.descopera.ro/cultura/12489192-povestea-adevarata-a-fondarii-romei
2. Beard, Mary. SPQR: O istorie a Romei antice. Bucureşti : Trei , 2017