Vreme de aproape un secol și jumătate, Sarmisegetusa Regia a fost principalul centru politic, religios, economic și militar al lumii dacice. Legătura dintre fortificație și zona sacră se făcea prin intermediul unui drum pavat cu lespezi, amintit mai sus, cu o lungime de 200 m. Zona sacră cuprindea două terase mari, susținute de ziduri de calcar, a căror înălțime era de peste 10 m. S-au identificat aici vestigiile a 7 temple (două circulare, restul patrulatere), un altar monumental și multe sisteme de distribuire a apei. Timp de multe secole, după retragerea romanilor din Dacia, ruinele au fost cunoscute doar de localnicii din apropiere. Prima referire scrisă la vestigii este din 1575, într-o cronică maghiară. La începutul secolului al XIX-lea ruinele au fost excavate și li s-a recunoscut importanța. Documentele din avea vreme vorbesc despre cum localnicii au găsit sute de monede de aur. Se fac apoi săpături oficiale și ies la iveală construcțiile ruinate. În 1924 are loc prima campanie arheologică, iar din anii ’50 arheologii au scos la lumină monumentele vizibile azi.

Foto: http://www.natgeo.ro

La Sarmisegetusa Regia a existat aur în cantități impresionante. Brățările de aur de la Muzeul de Istorie din București au fost descoperite cu detectoare de metal și sustrase din zonă în perioada 1990-2000 de căutătorii de comori. Ulterior au fost scoase din țară, iar unele au fost vândute pe piața neagră a antichităților cu sume de până la 500.000 de euro. Până în 2011 au fost recuperate 13 brățări, cele expuse la muzeu. În 2015 Interpolul încă mai căuta alte 11 astfel de brățări. Cronicarul latin Dio Cassius afirma că “Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri și săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulțime de argint și de aur, precum și alte lucruri foarte prețioase, așezase peste ele pietre și îngrămădise pământ, iar după aceea aduse râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia Decebal pusese în sigurață, în niște peșteri, veșminte și alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca să nu dea nimic pe față.”

O teorie publicată în anii ’90 susținea că echipe de cercetători ruși au scanat, cu dispozitive performante și cu ajutorul sateliților, teritoriul orașului antic, în căutarea aurului. În realitate, se pare că scanarea zonei a fost făcută în 2012, cu sistemul LIDAR, de o echipă de specialiști de la Discovery Chanel. Scanarea realizată din avion a oferit imagini care ajută la găsirea oricăror forme de construcție din pământ, a tunelelor și a altor tipuri de săpături.

În 1966, istoricul Sigismund Jako consemnează, în volumul de cercetări arheologice “La cetatea Grădiștea Muncelului”, o întâmplare care pare relatată dintr-un film științifico-fantastic. Un preot a aflat, în timpul spovedaniei, că un țăran din sat știa despre o comoară fabuloasă acunsă în dealurie din jurul cetății. Țăranul susținea că a aflat despre comoară în vis. Însă el moare chiar în ziua în care se spovedește. Evenimentul avea loc la 1700, iar la scurt timp autoritățile imperiale austriece vin în zonă și cercetează descoperirea mai multor comori. Brățările în special au stârnit curiozitatea, pentru că se presupune că dețineau puteri magice. Cei care le purtau puteau comunica telepatic cu alții și simțeau orice pericol. După recuperarea brățărilor, în anii din urmă, ele au fost trimise unei comisii de experți internaționali, care au confirmat valoarea și originalitatea lor și au arătat că sunt realizate dintr-un aur special, întâlnit doar pe teritorul României, la Roșia Montană. Care era rolul lor? Se crede că erau îngropate în anumite locuri pentru a crea o perdea energetică și a apăra cetatea. Căpeteniile dace purtau astfel de brățări, care aveau rol de scut de apărare. Mai mult, toți cei care purtau brățările acționau ca un singur organism, în sincron, deoarece comunicau telepatic. De altfel, numele cetății Sarmisegetuza se traduce prin Legământul Vitejilor.

O altă teorie susține că zona sacră a Sarmisegetuzei reprezintă un important punct energetic. Discul sau soarele de andezit este loc al energiilor astrale sau divine, spun adepții yoghini. De altfel, fosta capitală dacică a fost vizitată deseori de practicanții meditației sau ezoterismuui. Există istorici care susțin că aici aveau loc ritualurile de inițiere ale războinicilor daci. Dar tot aici aveau loc și sacrificii. Forma așezărilor i-a făcut pe alții să creadă că locurile erau puncte de observație astronomică. Tot istoricii au stabilit că templele și sanctuarele de aici, dispuse pe două terase, au fost înălțate în două perioade distincte, unele în vremea regelui Burebista, altele în vremea lui Decebal. Construcțiile au fost realizate cu materiale aduse de la mulți kilometri distanță. Nu se cunoaște rolul exact al sanctuarelor, de aceea au apărut multe legende și mituri care să umple golul. Dar Hadrian Daicoviciu scrie în volumul Dacii:

“Legătura dintre calendarul dacic şi religia dacilor e evidentă. O subliniază însăşi prezenţa calendarului de piatră în incinta sacră, alături de alte sanctuare, o subliniază spusele lui Iordanes despre rolul hotărâtor al lui Deceneu în dezvoltarea preocupărilor astronomice la daci. Natural, astronomi erau preoţii. Prin cunoştinţele lor despre mişcarea corpurilor cereşti, prin reglementarea calendarului, atât de necesară agriculturii de exemplu, ei îşi sporeau autoritatea asupra maselor, apărând în faţa acestora nu ca nişte simpli cărturari, ci ca posesori ai unor puteri misterioase şi supranaturale.”

Soarele de andezit este numele dat discului circular de piatră. Tot Daicoviciu scrie despre el: “Datorită formei sale, acest pavaj circular de aproape şapte metri în diametru, aşezat pe o temelie de blocuri calcaroase, îşi merită pe deplin numele de „soare de piatră” care i-a fost dat. El servea ca altar de jertfă; sub el se află un bloc cioplit în formă de lighean, care dă în canalul de scurgere: pe aici curgea apa folosită la ceremonii sau chiar sângele jertfelor. Dacă rostul „soarelui de piatră” a fost lămurit, enigmatică rămâne menirea unui coridor nu prea lung acoperit cu lespezi de calcar, aflat în apropiere. Presupunerea cea mai plauzibilă este că el a servit ca „depozit” de ofrande.” Este interesant că sanctuarele erau deschise, fără pereți și fără acoperiș. Legat de acest lucru, același autor afirmă: “Această împrejurare se potriveşte foarte bine cu o religie de esenţă urano-solară, dar nu cu una chtoniană.”

Alte teorii susțin că Sarmisegetusa este un loc descoperit pe vremea agartâșilor, înaintașii dacilor, oameni erudiți inițiați în multe științe, de la astrologie la medicină. Se crede că ei erau un popor spiritual care se folosea de energiile locului, obicei păstrat de daci. Specialiștii în linii energetice susțin că Sarmisegetuza se află la intersecția unor astfel de meridiane. Străbunii noștri căutau astfel de locuri care amplificau puterea rugăciunilor și a vindecărilor.

În 2013, la Sarmisegetuza s-a petrecut un lucru neobișnuit în preajma Sânzienelor, sărbătoarea de vară de pe 24 iunie. O furtună puternică a dislocat mai mulți fagi bătrâni, iar sub rădăcina unui trunchi un grup de vizitatori a găsit a doua zi un artefact unic în lume: o matriță antică, împodobită cu reprezentări ale unor animale mitice. Obiectul hexagonal are origine necunoscută și nu se știe cum a ajuns la Sarmisegetuza. Matrița are o greutate de 8 kg și este din bronz. Pe ea sunt încrustate scene de luptă între animale, reale și fabuloase, dintre acestea din urmă remarcându-se grifonii.

Tot la Sarmisegetusa s-a descoperit vasul înalt de 1 m cu inscripția Decebalus per Scorilo. Cercetătorul Hadrian Daicoviciu este de părere că vasul era de cult și dacii cunoșteau scrisul, folosind litere latine. Istoricul Herodot a susținea că “numai în aceste ținuturi se nasc lei.” Poate nu întâmplător moneda românească se numește leu. Tot în Sarmisegetusa arheologii au descoperit o trusă medicală ce conținea un bisturiu, o pensetă, mai multe vase mici și o placă mică din cenușă vulcanică, materie care, presărată pe o rană, grăbește cicatrizarea. Se crede că preoții daci erau cei mai buni vindecători din lumea antică, acționând cu ajutorul brățărilor menționate mai sus, care aveau rol de apărare, dar și de vindecare, fiind considerate azi, de anumiți oameni, instrumente radionice cu efect curativ.

Sursa: www.natgeo.ro