Crăciunul este celebrat din antichitate, ca dată a naşterii lui Iisus, dar a devenit, de-a lungul secolelor, şi o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului și darurile Moşului, mult așteptate de copiii din întreaga lume. Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare. În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie „zi sfântă” într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă. Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Lingviştii români nu s-au pus de acord cu privire la originea cuvântului „Crăciun”. Unii spun că ar fi moştenit din latinescul „creationem”, care înseamnă creaţie sau naştere, iar alte izvoare istorice ar sugera că la originea sa se află un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinainte de romanizarea Daciei.

Alţi specialişti spun că ar proveni din slavă. Cel puţin opt sensuri diferite au fost asociate acestui cuvânt de-a lungul timpului. Pe de altă parte, Crăciunul pentru creștinii ortodocși de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial. Inainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor – care era mai corect, dar nici el perfect – de 365 zile, altul, al romanilor, care era de 355 zile. Însă ramanea anual o diferenta de timp de zece zile între aceste doua sisteme, și chiar între fiecare dintre ele și calendarul solar. După această constatare, s-a simtit nevoia de indreptare a lor și a punerii lor în acord cu calendarul ceresc.

Astfel, împăratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adopta sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreaga creștinătate, timp de 15 secole. La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reformă, suprimând zece zile din calendar, astfel încat data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”. Biserica românească, facând parte din rândul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singură la adoptarea calendarului gregorian, odată cu adoptarea lui de către Stat, în 1919, ci abia după Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol din 1923, care a hotărât îndreptarea calendarului și în Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferenței de 13 zile cu care calendarul iulian rămăsese în urma celui indreptat (adică 21 martie în loc de 8 martie, unde ajunsese calendarul iulian).

Convinse de necesitatea îndreptarii calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) și Biserica Ortodoxă Română (1924), Biserica Georgiei, Biserica Ortodoxă din Polonia (1924), Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxă din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxă Bulgară (1968). Au ramas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat, din totalul celor peste doua miliarde de crestini, doar aproximativ 200 de milioane sărbătoresc Crăciunul la data de 7 ianuarie. BOR a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924, iar odată cu aceasta la noul calendar a fost trecut și spațiul dintre Prut și Nistru, organizat din punct de vedere creștin prin crearea în 1928 a Mitropoliei Basarabiei.

Dar acest fapt n-a durat decât până în septembrie 1940, pentru că odată cu ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, statul ateist sovietic a procedat nu numai la desființarea Mitropoliei Basarabiei, dar și la transferul său direct sub controlul Bisericii Ortodoxe Ruse. Prin urmare, opera de revenire la ritul vechi a fost pusă aplicare tocmai de un stat ateu, care aparent arăta dezinteres față de biserică. Mai mult decât atât, Biserica Ortodoxă Rusă a beneficiat de complicitatea regimului sovietic pentru a-și institui dominația canonică asupra Basarabiei. În septembrie 1940 Crăciunul și celelalte sărbători religioase au început să se țină după stil vechi. Așa a rămas și după 1944 și așa este și acum.

Sursă: Octavian Țîcu