Formația „Noroc”, înființată în anul 1966 la Chișinău de către compozitorul Mihai Dolgan, a educat timp de patru ani o pleiadă întregă de muzicieni de limbă română din Basarabia, printre care Ștefan Petrache, frații Anatol și Alexandru Cazacu, Liviu Știrbu, Valentin Goga, Lidia Botezatu, Ion Suruceanu, etc.

Cu valențe de rock și folk autentic „Noroc” a ajuns extrem de populară în URSS la sfârșitul anilor 1960. În anul 1970 formația „Noroc” a participat la Festivalul Internațional „Lira Bratislavei”, unde i s-a acordat premiul „Simpatia publicului”, pentru piesa „De ce, de ce”.

După acest eveniment trupa a plecat într-un turneu prin Ucraina și ar fi trebuit să plece într-un turneu în America de Sud, dar a fost desființată fără dreptul de a mai activa în RSSM, prin ordinul nr. 477 din 16 septembrie 1970, semnat de ministrul Leonid Culiuc, pentru „lipsa disciplinei, absența unei orientări ideologice sănătoase și promovarea unor valori artistice de calitate slabă” . În realitate, desființarea formației „Noroc” venea pe un fundal al luptei regimului cu „naționalismul” (acuzațiile aduse ministrului Culiuc și lui A. Corobceanu, vice-președinte al Consiliului de Miniștri, erau că „au fost pasivi în lupta cu naționalismul” ), iar faptul că trupa interpreta cele mai populare cântece în limba română constituia un motiv aparte de îngrijorare.

Nu au lipsit nici acuzațiile de decadență și „poclonire” față de muzica occidentală, dar și cele legate de „dezordinile” care se produceau la concertele „Norocului” în diferite colțuri ale Uniunii. Potrivit relatărilor, tocmai după un astfel de incident la Odesa, folosit ca pretext, Ivan Bodiul ar fi cerut „sistarea provizorie” („Vremenno prekratiti”) a activitatății trupei.

Desființarea „Norocului” a fost o campanie care a început cu mult înaintea apariției ansamblului și s-a terminat cu mult după dispariția lui, pentru că această acțiune se încadra în politica regimului de a veghea ca „rezervația culturală” moldovenească să nu genereze „naționalism nesănătos” și afinitate cu civilizația occidentală.

Sursă: Octavian Țîcu