În ziua de 4 aprilie 1944, Bucureștiul era scăldat de razele calde ale soarelui  de primăvară, dar la granița de est  rușii călcau deja pământul românesc. Tancurile și infanteria armatei roșii se apropiau de Hârlău și Cotnari.

Nimic nu tulbura însa liniștea populației civile în București, cu excepția exercițiului de apărare antiaeriană, anunțat din ajun. Conform programului, înainte de prânz au pornit să răsune sirenele.

Peste o jumătate de ora, aceleași sirene vesteau încetarea exercițiului, iar peste încă o ora au început sa sune din nou. Alta alarma? Alta încetare? Desigur, continuarea exercițiului. Populația Bucureștiului era obișnuită, aproape în fiecare săptămână se efectuau asemenea „repetiții”. La radio, se transmitea muzica, lumea își vedea de treabă.

Deodată, din cer a început sa răsune un uruit de motoare. La înălțime mare pluteau orânduite în pătrat zeci de puncte strălucitoare, care păreau mai curând jucării, decât o amenințare. Apoi s-au auzit vuiete, iar pământul a început sa se cutremure, cu case cu tot.

Explozii, bubuituri, schije, apoi liniște. Bombardamentul Aliaților a durat cam un sfert de ora, după care lumea a început sa prindă curaj, fiecare ieșind din coltul unde se pitise.

În direcția Gării de Nord, o coloana groasa de fum negru întuneca cerul, apoi altele doua, iar mai la stânga o flacăra apocaliptica fâlfâia sinistru.

Peste câteva minute, uruitul de motoare s-a auzit din nou. De rândul acesta, era clar ca nu-i gluma și mulțimea s-a repezit spre adăposturile în care fusese instruita la exerciții. Alte explozii, alte bubuituri, schije și alta liniște.

Timp de o ora încheiată, peste 300 de avioane lansaseră „covorul de bombe”, care a făcut orașul nefuncționabil: alimentarea cu energie a încetat, alimentarea cu apa la fel, liniile telefonice au amuțit, iar trotuarele și caldarâmurile răscolite de muniție și acoperite cu moloz au devenit aproape impracticabile.

Conform cifrelor oficiale, numărul victimelor umane în aceasta prima zi a bombardamentelor se ridica la 2.942 morti si 2.126 raniti. Printre cei dispăruti s-a numărat actorul V. Vasilache (din celebrul cuplu „Stroe și Vasilache”).

Poetul simbolist Ion Minulescu, deși casa sa din Cotroceni nu fusese atinsa de bombe, a suferit un soc în urma căruia a făcut ulterior infarct și a decedat pe 11 aprilie.

Scriitorul Mihail Sebastian, venit într-una din zonele lovite chiar a doua zi după bombardament, descria în următorii termeni peisajul sinistru pe care i-a fost dat sa-l vada: „Am fost in cartierul Grivita. De la Gara la Bulevardul Basarab, nici o casa – nici una – n-a scapat neatinsa. Privelistea e sfasietoare. Se mai dezgroapa inca morti, se mai aud inca vaiete de sub daramaturi. La un colt de strada, trei femei boceau cu tipete ascutite, rupandu-si parul, sfasiindu-si hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase putin dimineata si peste toata mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de cosmar. N-am mai fost in stare sa trec dincolo de Basarab – si m-am intors acasa, cu un sentiment de sila, oroare si neputinta”.

Dar bombardamentul din 4 aprilie n-a fost decât un început. Raidurile reveneau periodic, scuturând bombele lor peste Capitala, peste Ploiești, peste toată Valea Prahovei, peste nodurile de cale ferata.

Bombardamentul a fost executat cu un număr de 220 bombardiere B-17 (Fortăreața Zburătoare) Și 93 bombardiere B-24 (Liberator), care au intrat în spațiul aerian al României, venind din Italia. Și au semănat distrugere.

Sursă: www.ziare.com