Sări la conţinut

Unirea Bucovinei cu România – 28 noiembrie 1918

Pe 28 noiembrie 1918, reprezentanţii Bucovinei au proclamat Unirea cu țara. România îi datorează boierului Iancu Flondor faptul că Suceava şi mănăstirile lui Ştefan cel Mare se află astăzi pe teritoriul său. Îi datorează mult şi profesorului Sextil Puşcariu, jurnalistului Valeriu Branişte, ofiţerului Ilie Lazăr şi medicului Isidor Bodea. Ei au fost liderii mișcării patriotice din Bucovina.

Spre deosebire de Transilvania, mişcarea naţională din Bucovina a fost fragmentată şi inegală. Pentru ardeleni, apartenenţa la Biserica Ortodoxă sau la Biserica Greco-Catolică era o pavăză faţă de politica de deznaţionalizare dusă de autorităţile maghiare. În Bucovina, presiunea germană era însoţită de beneficii economice şi prestigiu. Boierul şi cărturarul Eudoxiu Hurmuzaki a fost guvernator al Bucovinei vreme de 10 ani, iar unul altul, Alexandru Petrino, ministru al agriculturii. Românii aveau acces în administraţie. Pe de altă parte, Biserica ortodoxă era în aceeaşi măsură şi biserica ucrainienilor. Decenii de-a rândul, administraţia habsburgică a încurajat ascensiunea socială a acestora pentru a contracara tendinţele centrifuge ale românilor. Mutarea Mitropoliei de la Rădăuţi la Cernăuţi, investiţia substanţială în ridicarea Palatului Mitropoliei de Bucovina şi Dalmaţia, integrarea Bucovinei vreme de jumătate de veac în Galiţia la intersecţia fluxurilor migratorii dintre Austria şi Rusia, încurajarea învăţământului mediu şi superior în limba germană, au redus influenţa românească.

În 1891, diferite curente politice au reuşit totuşi să se grupeze în Partidul Naţional Român. Dintre moderaţi – centralişti şi federalişti – s-a ridicat un curent naţional mai puternic în frunte cu Iancu, devenit în urma studiilor de Drept de la Viena, cavaler de Flondor

Iancu Flondor provenea dintr-o familie foarte bogată de aristocraţi români. Tatăl său a fost deputat la Viena vreme de 6 legislaturi în Curia, adică în Colegiul marilor proprietari de pământ. Fiul său, mare proprietar de asemenea, avea patru moşii, inclusiv aceasta de la Storojineţ, a intrat de timpuriu în politică.

Cu scopul declarat ca limba română să fie folosită nu numai în şcoală, dar şi în administraţie, trecea drept un radical. Ziarul pe care l-a finanţat începând din 1897, Patria, era publicat cu ajutorul ziaristului ardelean Valeriu Branişte. După disensiuni, sciziuni şi … în sfârşit, fuziuni, în preajma primului război mondial, Iancu Flondor a devenit preşedintele Partidului Naţional Român din Bucovina.

Imediat după izbucnirea Primului Război Mondial, Bucovina a fost ocupată de trupele ţariste. Austriecii au recăpătat teritoriul, ruşii l-au recâştigat şi sperau să îl folosească drept cap de pod pentru ocuparea Transilvaniei. Dar armata austro-ungară a lovit din nou după ce Revoluţia democratică din Rusia a slăbit efectivele militare. Situaţia era suficient de stabilă în august 1917 încât însuşi împăratul Carol I de Habsburg să viziteze oraşul Cernăuţi. Dar peste un an, în august 1918, situaţia era complet diferită. În Vest, forţele anglo-franceze sprijinite de Statele Unite câştigau victorii după victorii contra Germaniei şi Austro-Ungariei.

La 27 octombrie 1918, membri români ai Dietei Bucovinei şi deputaţi la Viena, deveniţi parte ai Consiliului Naţional Român au alcătuit Adunarea Constituantă. Gestul însemna ruperea totală de Imperiul Austro-Ungar. Liderul necontestat al românilor era Iancu Flondor. Pe de altă parte, un Consiliu Naţional Ucrainian, creat la Cernăuţi, care reprezenta aproape 40% din populaţia Bucovinei, revendica provincia în favoarea Consiliului Naţional din Ucraina de Vest. Liderii ucrainieni au preluat iniţiativa, sprijiniţi de detaşamente de legionari ucrainieni veniţi din afara provinciei.

Guvernatorul austriac al provinciei, contele Josef von Ezdorf, refuza să predea puterea vreunei tabere. Pleda pentru împărţirea provinciei între români şi ucrainieni, idee respinsă de ambii competitori. În noiembrie 1918, orice autoritate dispăruse. Jafurile şi dezordinile înspăimântau populaţia, prevestind pericolul bolşevic.

În această situaţie, Iancu Flondor îl trimite pe Vasile Bodnărescu la Iaşi, ca să ceară Regelui Ferdinand, ajutorul armatei române. Înainte ca regimentele conduse de generalul Iacob Zadik să intre în oraş, românii bucovineni au primit un ajutor neaşteptat. Voluntarii ardeleni conduşi de Ilie Lazăr, un ofiţer care dezertase pe frontul de Est din armata austro-ungară şi se pusese în slujba intereselor româneşti.

La 8 noiembrie 1918, ardelenii lui Ilie Lazăr, la ordinul lui Iancu Flondor ridică drapelul românesc pe clădirea Primăriei din Cernăuţi. Războiul civil care frământa fostul imperiu ţarist afecta şi Ucraina. Kievul nu avea forţa să îşi extindă autoritatea. La 11 noiembrie 1918, armata română intră în capitala Bucovinei.

Românii încep negocieri cu şefii celorlalte comunităţi etnice. Reîntors din refugiul de la Vatra Dornei, mitropolitul Vladimir Repta, prieten apropiat al lui Iancu Flondor, pune la dispoziţia Congresului General al Bucovinei, somptuoasa Sală Sinodală. Frescele inspirate de mănăstirile care fac şi astăzi celebritatea nordului Moldovei, au fost distruse în perioada sovietică.

Şedinţa în care reprezentanţii Bucovinei au hotărât Unirea cu România a început la ora 11.00. Aici, în această sală a Palatului Mitropolitan, acum universitatea din Cernăuţi, la 28 noiembrie 1918, erau prezenţi 74 de deputaţi români, 6 polonezi, 7 germani, 13 ucrainieni. Comunitatea evreiească, foarte numeroasă în Bucovina, va adera la actul Unirii, în decembrie.

Preşedintele Iancu Flondor a dat citire rezoluţiei de Unire. Documentul spunea că în 1774, Bucovina a fost ruptă Moldovei prin vicleşug, că vreme de 144 de ani poporul bucovinean a îndurat un regim de ocupaţie care i-a lipsit de drepturile naţionale, de beneficii economice şi care i-a învrăjbit cu celelalte etnii ale provinciei. Prin urmare, Congresul General al Bucovinei declara Unirea necondiţionată a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuş, Colaciu şi Nistru – cu Regatul României.

Cele mai puternice urale s-au auzit atunci când au fost dezvelite portretele Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria. Acum, aici se află portretul unei scriitor ucrainian.

La momentul Unirii, mai mult de 50% din populaţia oraşului Cernăuţi era evreiască. Liderii comunităţii lor vor participa la solemnităţile legate de vizita regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Cernăuţi din 1920.

Angajamentele privind drepturile minorităţilor, luate în numele României de Iancu Flondor şi colegii săi, au fost numai în parte respectate. Primele fisuri au apărut chiar din anii ’20, spre dezamăgirea lui Iancu Flondor.

Sursa: Unirea Bucovinei cu Romania

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: