Alexandru Vaida Voievod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Unul dintre iluștrii politicieni ai perioadei interbelice, Alexandru Vaida-Voevod a debutat ca un ferm susținător pentru drepturile naționale a românilor din Ardeal. După Marea Unire și fuziunea naționalilor cu țărăniștii, s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc.

În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcția de președinte al Consiliului de miniștri, remarcându-se și la conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de Externe. A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru care i-a părăsit pe național-țărăniști și a întemeiat propriul partid. După instaurarea monarhiei autoritare a fost numit consilier regal, iar șeful statului l-a folosit pentru a-și justifica regimul, mizând pe credibilitatea unor politicieni cu experiență, care erau fideli monarhiei.

S-a născut într-o familie românească veche și bogată care se înrudea cu mari personalități politice și bisericești din trecutul Transilvaniei, cu episcopii greco-catolici Ioan Bob și cu Ioan Lemeni urmașul acestuia, iar bunicul său era Alexandru Bohățel, participant la revoluției de la 1848. Strămoșii săi erau din Gîrbou și fuseseră înnobilați la 15 noiembrie 1627 de către principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, motiv pentru care și-a adăugat la nume titlul de Voevod. A fost fiul lui Dionisie Vaida, participant la mișcarea națională a românilor transilvăneni, pe care a sprijinit-o material și moral, iar vărul său primar, preotul Gavril Vaida, a fost bunicul mamei lui Corneliu Coposu. Școala primară a urmat-o la Cluj, iar liceul la Bistrița și Brașov unde s-a format intelectual într-un mediu german, fapt care i-a permis înscrierea la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Viena.

A fost membru al organizației studențești „România jună”, devenind președintele acesteia. La vârsta de douăzeci de ani s-a angajat în mișcarea națională alături de colegii săi de la universitate. Asupra lor a avut o influență aparte juristul și politicianul Aurel C. Popovici care se afla la studii în orașul Graz. Anual, la 3/15 mai, Alexandru Vaida-Voevod participa activ alături de colegii săi studenți la sărbătorirea revoluției de la 1848. Interesul său pentru politică a început să crească, astfel încât era prezent la conferințele organizate de societatea„Politische Gesellschaft” unde erau invitați să țină prelegeri reputați profesori, ziariști sau politicieni. S-a implicat în campania electorală a lui Karl Lueger care a devenit primar al Vienei din partea Partidului Creștin-Social.

A făcut parte dintr-un Comitet Național care a ținut locul celor întemnițați, iar pe manifestul lansat în timpul procesului de la Cluj apare semnătura sa, alături de cea a preotului Vasile Lucaciu. Cariera de ziarist și-a început-o la ziarul „Dreptatea” din Timișoara. În 1896, Vaida a reușit să-i determine pe colegii săi români de la Universitatea din Viena să pregătească manifestațiile împotriva Mileniului, sărbătoare a Ungariei care marca un mileniu de la stabilirea maghiarilor pe teritoriul țării. Inițiativa studențească a fost sprijinită de cercurile naționaliste austriece și de presa vieneză. A reușit să mobilizeze studențimea pentru a lua parte la trei adunări de protest la Universitate, în sala Wimberger și în Prater.

În 1899, după terminarea studiilor, a început să practice medicina, în timp desfășurând și o activitate în cadrul Partidului Național Român, unde s-a situat până la moartea lui Ioan Rațiu în gruparea care îl susținea pe președinte. După închegarea mișcării neoactiviste din jurul ziarului „Libertatea” apărut la Orăștie, a trecut în tabăra curentului politic decis să reorganizeze partidul și să adopte un program nou corespunzător schimbărilor care s-au produs în imperiu și în societatea românească.

S-a implicat în pregătirea și desfășurarea Conferinței Partidului Național Român din 10 ianuarie 1905 de la Sibiu care a adus triumful noului val activist din care mai făceau parte Iuliu Maniu, Aurel Vlad și Nicolae Comșa. Ulterior, a activat ca deputat în Parlamentul de la Budapesta unde s-a distins ca unul din deputații cu vederi democratice. S-a numărat între apropiații arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austriei și Ungariei. Deși în 1905 Vaida a înregistrat un eșec în prima campanie electorală pentru Parlamentul Ungariei, el a fost ales ca deputat la mai puțin de un an, prin decretarea de alegeri anticipate. A reușit să își păstreze mandatul până în 1918 când s-a destrămat imperiul.

Alexandru Vaida-Voevod a avut o contribuție deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România. Pe 29 septembrie/12 octombrie 1918, la Oradea s-au desfășurat lucrările Comitetului Executiv al Partidului Național Român. În cadrul acestora s-a hotărât ca națiunea română din Austro-Ungaria, „liberă de orice înrâurire străină”, să-și aleagă „așezarea ei printre națiunile libere”. Rezoluția Comitetului Executiv a fost citită de către Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul din Budapesta pe 5/18 octombrie. Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde cei 1228 de delegați aleși ai românilor „din Transilvania, Banat și Țara Ungurească” au votat Rezoluția Unirii care „decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. După acest eveniment istoric, Vaida devine membru al Consiliului Dirigent, pentru a pregăti unificarea administrativă cu Vechiul Regat și s-a numărat între cei patru delegați ardeleni (alături de Vasile Goldiș, respectiv episcopii Iuliu Hossu și Miron Cristea) care au adus Regelui Ferdinand I Rezoluția Unirii pentru a fi ratificată.

Lider marcant al Partidului Național Român, Vaida Voievod este numit ministru de stat pentru Transilvania în primele guverne după Marea Unire. În alegerile de la începutul lunii noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, PNR a obținut 169 mandate de deputat și 76 mandate de senator , cel mai mare număr dintre partidele participante. Nici un partid nu a reușit să obțină majoritatea mandatelor pentru a susține un Consiliu de miniștri, astfel că se impunea formarea unei coaliții. În acest sens, pe 25 noiembrie 1919 s-a format Blocul Parlamentar . Inițial, regele Ferdinand l-a solicitat pe Iuliu Maniu să prezideze noul guvern, însă acesta a refuzat pe motiv că nu vorbea suficient de bine limba franceză, limba oficială a Conferinței de Pace de la Paris. În realitate, fruntașul ardelean nu dorea să-și lege numele de semnarea Tratatului cu Austria, a cărui tergiversare dura de mai bine de șase luni. Prin acesta, Marile Puteri urmăreau să-și creeze baza legală pentru a interveni în treburile interne ale României, sub pretextul supravegherii modului cum erau respectate drepturile minorităților naționale.

În cele din urmă, pe 1 decembrie 1919, noul guvern este alcătuit sub conducerea lui Alexandru Vaida-Voevod, vicepreședinte al PNR, în timp ce Iuliu Maniu și-a păstrat funcția de președinte al Consiliului Dirigent. Pe 29 decembrie, Parlamentul ratifică legile prin care se consfințea Marea Unire .Pe 10 ianuarie 1920, primul ministru a fost nevoit să plece în străinătate pentru a obținea recunoașterea internațională a actelor unirii. Astfel, el nu și-a mai putut exercita prerogativele, iar în locul său a rămas Ștefan Cicio Pop. Vaida nu a mai reușit să revină în fruntea guvernului său, căci manevrele politice ale lui Ion I.C. Brătianu au determinat căderea acestuia.

Neputând face față problemelor cu care se confrunta România și negăsind sprijinul necesar în PNȚ, Alexandru Vaida-Voevod a demisionat pe 9 noiembrie 1933. Recunoscând că tactica sa „a dat greș” și că „în politică greșelile nu se iartă”, Vaida a demisionat și din funcția de președinte al partidului pe 21 noiembrie. În locul său l-a propus pe Iuliu Maniu, însă acesta a refuzat, din motive care „sunt de domeniul intereselor superioare ale țării și ale acestui partid”. Maniu l-a propus pe Ion Mihalache, iar delegații au acceptat în unanimitate.

Treptat, susținerea lui Vaida-Voevod pentru politica regelui a determinat despărțirea sa de PNȚ. Pe 25 februarie 1935, el își fondează propriul partid, Frontul Românesc, prin care va sprijini măsurile autoritare ale șefului statului

Va deveni unul dintre cei mai apropiați colaboratori, prin care Carol al II-lea își va legitima regimul autoritar. Din 1938, Vaida este numit consilier regal, apoi este ales președinte al Adunării Deputaților (9 iunie 1939 – 5 septembrie 1940). Mai mult, între 20 ianuarie – 22 iunie 1940, regele Carol al II-lea îl numește la conducerea Frontului Renașterii Naționale, „unica organizație politică în stat”, sub comanda supremă a regelui Carol.

Evenimentele politice ulterioare au determinat ieșirea lui Alexandru Vaida-Voevod de pe scena politică. Pe 24 martie 1945 a fost arestat de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de Securitate Gheorghe Crăciun. În 1946 a fost pus în arest la domiciliu la Sibiu, unde și-a petrecut restul vieții, până la moartea sa în 1950, la vârsta de 78 de ani.

Mormântul lui Alexandru Vaida-Voevod se află lângă zidul dinspre nord al Bisericii dintre Brazi din Sibiu.

Sursa: http://ro.wikipedia.org