Nicolae Ghica-Budești (n. 22 dec. 1869, Iași – d. 16 dec. 1943, București) a fost un arhitect român, promotor al renașterii vechii arhitecturi românești și al afirmării specificului național, al stilului neoromânesc în arhitectură. Din 1930 a fost membru de onoare al Academiei Române. A fost și membru al Comisiei monumentelor istorice.

Ghica-Budești a studiat inginera la Scoala de  Drumuri şi Poduri din Bucuresti, iar mai târziu a studiat la Ecole des Beaux-Arts în Paris, în atelierul de Victor Laloux, de unde a absolvit in 1901. Dupa 1906 a fost activ in Comisia Monumentelor istorice romăneşti, cercetand arhitectura istorica a României. El a fost printre promotorii stilului „neo-românesc”  împreună cu Ion Micu, Petre Antonescu, Constantin Iotzu si Grigore Cherchez. In 1912 a participat la lucrările de extindere ale Palatului Universității București.

Cea mai importanta cladire proiectata de Nicolae Ghica-Budesti este Muzeul Taranului Roman construit in etape intre 1912 si 1939. Muzeul este construit din piatră tradiţională, cărămidă şi ţiglă, este remarcabil atât pentru echilibrul compozitional, o caracteristică a arhitecturii tradiţionale româneşti cat şi pentru dimensiunile sale monumentale.

Dupa planurile lui Nicolae Ghica au fost construite si cladirile:

1. Mausoleul lui Vasile Alecsandri din Mircești (1925-1927)

2. Biserica Copou din Iași

3. Biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă, București

4. Biserica Cuțitul de Argint, București

5. Casa Rosetti, București

6. Liceul din Râmnicu Vâlcea