În anul 1853, domnitorul Barbu Știrbei l-a numit pe tânărul Carol Davila, absolvent al Facultății de Medicină din Paris, șef al serviciului sanitar al armatei țării. Davila nu s-a rezumat doar la activitatea sa în acest domeniu, ci a avut un rol esențial în organizarea sistemului medical și a învățământului de profil din România. Dar cum era el ca om?

În anul 1857, Carol Davila, alături de Nicolae Kretzulescu, a înființat Școala Națională de Medicină și Farmacie, o instituție care a format primele generații de medici și farmaciști români.

Aceasta a reprezentat fundamentul învățământului medical din România, iar în 1869 a stat la baza înființării Facultății de Medicină din București, prima instituție de acest tip din țară. Astăzi, Universitatea de Medicină și Farmacie din București îi poartă numele.

„Davila a fost un mare organizator, un mare animator, un om de o inteligență aproape genială, dar…”

În plan personal, Carol Davila era o fire deosebit de complexă. Constantin Argetoianu l-a cunoscut atât din relatările tatălui său, cât și în mod direct. Tatăl său, generalul Ioan Argetoianu, bun prieten al lui Davila, îl lua adesea cu el în vizitele pe care i le făcea medicului francez. Detalii despre personalitatea acestuia se regăsesc în memoriile lui Constantin Argetoianu.

„Davila a fost desigur un mare organizator, un mare animator, un om de o inteligență aproape genială – dar în același timp, cum se întâmplă des în asemenea cazuri, un țicnit.

Tată-meu îmi povestea cum sosea nebunul acasă la ora dejunului şi-şi vărsa focul pe porțelanuri ca să-și uite de necazurile pe care le adunase în cursul dimineții. Farfuriile zburau pe toți pereții, în fața soției sale încremenite. Tacâmul trebuia pus din nou și bucatele circulau în mijlocul urletelor și invectivelor.

De la Cotroceni, unde sta, pleca în fiecare dimineață la treabă însoțit de un cirac, cu care începea să se certe cum punea piciorul pe scara trăsurii. Cearta continua și când ajungea la paroxism oprea trăsura, își abandona tovarășul și pornea pe jos să se liniștească”, scria în memoriile sale Constantin Argetoianu.

Frustrările doctorului Davila

Ana Racoviță, a doua soție a lui Carol Davila, a reușit să îl mai liniștească. Dar spre bătrânețe, doctorul francez a ajuns să se certe chiar cu cei mai buni prieteni, Ion C., Brătianu și C. A. Rosetti, dar și cu regele Carol I. Era furios pe „ingratitudinea omenească”.

„A doua sa soție – povestește Argetoianu –, Ana Racoviță, îl mai potolise, dar de când rămăsese văduv, îl apucaseră iar bătăile așa încât plictisise pe toată lumea. Nu l-am cunoscut decât la sfârșitul vieții lui, aproape dizgrațiat, certat cu vechii lui prieteni Brătianu și Rosetti, plin de amărăciune împotriva Regelui.

`Ingratitudinea omenească`, în loc să-l acrească sau să-l exaspereze, îl domolise. Poate că era și vârsta. Violențele deveniseră mai rare și fuseseră înlocuite printr-o deșănțată logoree. Vorbea într-una, răspundea la propriile lui întrebări și nu lăsa pe nimeni să spună un cuvânt.

Văzuse multe și știa și mai multe și le povestea cu un farmec neîntrecut. Începea să strige numai când se poticnea de un nume antipatic și atunci țipa și da cu pumnul în masă de ne băga pe toți în răcori. Și se făcea stacojiu ca un rac”.

„Ca să ajungi până la Davila acasă era o poveste întreagă”

Carol Davila a locuit într-o casă de la poalele Dealului Cotroceni din București. Era „o casă comodă, dar umedă”, ce avea să îl și îmbolnăvească, cu parter și cu etaj, acoperită cu viță și așezată la marginea grădinii dinspre Sfântul Elefterie.

„Proprietatea lui Davila, căci cumpărase toată întinderea până în Dâmbovița, era și mai încurcată şi câteșitrele proprietăți, a Palatului (Cotroceni, n.r.), a Azilului (Elena Doamna, n.r.) și a doctorului erau așa de încâlcite încât nu știai unde începe una și unde sfârșește alta. (…).

Ca să ajungi până la Davila acasă era o poveste întreagă. (…) Casa era curată, bine ținută, mobilată simplu, fără pretenții de nici un fel. Davila îți ieșea înainte, vesel și zgomotos. Pe mine mă lua de ureche, își bătea joc de tot ce își închipuia el că constituie mica mea personalitate (…).

Prezența fetelor lui, Elena și Zoe (pe care el le chema Cocoți și Joița), frumoase ca ziua, mă rușina și mai mult şi-mi venea să intru sub pământ”, își aducea aminte Argetoianu.

În casa lui Carol Davila era o atmosfera veselă întreținută și de copiii doctorului, mai mult sau mai puțin legitimi.

„Bătrânul Davila locuia cu fetele lui, printre câini și printre cocoși. De după canapele apărea câteodată figura deja serioasă a lui Nerva Hodoș, fostul tovarăș de joc și de școală al lui mai tânăr Davila, Pia, și dintr-o odaie într-alta aluneca câte un Minovici, mai ales Mina care trecea drept copilul patronului.

Alexandru Davila, băiatul mai mare, nu era niciodată acolo, și nici nu știu dacă mai locuia cu tată-său. Pia fusese trimis de ani de zile în Elveția, la Lausanne, și nu l-am cunoscut decât la Paris, unde am devenit repede prieteni nedespărțiți”, precizează Argetoianu.

Carol Davila a murit la 24 august 1884, însă faptele sale au intrat în istoria țării.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Originile lui Carol Davila și controversatele ipoteze din saloanele Bucureștiului

Constantin Argetoianu, despre Pacea de la București din 1913: „Ne jucasem de-a războiul dincolo de Dunăre, la Bucureşti ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”

Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu

Din culisele unei decizii istorice: Ionel Brătianu împotriva regelui Carol I?

Articolul Ciudata personalitate a doctorului Carol Davila apare prima dată în Descopera.