Marea Unire din 1918 a fost rezultatul unei lupte naționale care a implicat sacrificii, negocieri și schimbări politice majore. Drumul spre acest ideal nu a fost deloc ușor, iar evenimentele care au urmat Păcii de la Buftea, semnată în martie 1918, au fost decisive pentru realizarea visului național. În ciuda dificultăților, România a reușit să transforme un context internațional complicat într-o oportunitate istorică, culminând cu unirea tuturor provinciilor locuite de români.

Pacea de la Buftea: O încercare dureroasă pentru România

După o campanie militară dificilă în Primul Război Mondial și ocuparea sudului țării de către Puterile Centrale, România a fost nevoită să semneze Pacea preliminară de la Buftea pe 5 martie 1918. Acest tratat prevedea condiții grele pentru România, inclusiv cedarea Dobrogei către Bulgaria, pierderea unor resurse strategice și concesii economice majore în favoarea Germaniei și Austro-Ungariei.

Deși tratatul a fost formalizat mai târziu, în mai 1918, sub numele de Tratatul de la București, el nu a fost niciodată ratificat oficial de regele Ferdinand I. Aceasta a demonstrat voința elitei politice românești de a considera tratatul o soluție temporară, în așteptarea unui context internațional mai favorabil.

Primul pas spre unire: Unirea Basarabiei cu România

În același an dificil, prăbușirea Imperiului Rus a creat o oportunitate pentru Basarabia, care a fost prima provincie ce a decis să se unească cu România. La 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea cu România. Această decizie a fost influențată de instabilitatea politică din Rusia și de dorința românilor basarabeni de a scăpa de amenințarea bolșevică.

România, deși confruntată cu dificultăți interne, a răspuns favorabil acestui apel și a integrat Basarabia, marcând un prim succes în procesul Marii Uniri.

Prăbușirea Puterilor Centrale și o nouă speranță

Toamna anului 1918 a adus schimbări majore pe scena internațională. Prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și înfrângerea Germaniei au creat un context favorabil pentru aspirațiile naționale ale românilor. În acest climat, guvernul român a decis să reintre în război de partea Antantei, reafirmându-și poziția de luptător pentru unitatea națională.

În Transilvania, Consiliul Național Român, condus de lideri precum Iuliu Maniu și Gheorghe Pop de Băsești, a organizat mișcări politice și sociale care au culminat cu convocarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.

Unirea Bucovinei cu România

După prăbușirea Austro-Ungariei, Bucovina a fost următoarea provincie care a decis unirea cu România. La 28 noiembrie 1918, Consiliul Național al Bucovinei, sub conducerea lui Iancu Flondor, a votat în unanimitate unirea. Acest eveniment a fost determinat de dorința de a scăpa de presiunile Ucrainei și de a reveni în cadrul unui stat românesc unitar.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia: Apogeul luptei naționale

Evenimentul culminant al anului 1918 a fost Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, desfășurată la 1 decembrie 1918. La această adunare, peste 1.200 de delegați oficiali, reprezentând toate categoriile sociale și regiunile din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, au votat unirea cu România.

Rezoluția Unirii, adoptată în unanimitate, a subliniat principiile democratice ale viitorului stat român, inclusiv respectarea drepturilor și libertăților tuturor minorităților etnice. Acest moment a marcat împlinirea visului de secole al românilor.

Drumul spre Marea Unire a fost plin de încercări și sacrificii, dar fiecare pas – de la Pacea de la Buftea până la Marea Adunare Națională – a demonstrat voința poporului român de a trăi într-un stat unitar. Marea Unire din 1918 rămâne cel mai important moment din istoria României, simbolizând triumful solidarității și al identității naționale.

La mulți ani, România!