Europa a fost modelată profund de migrațiile și mobilitățile sociale care au avut loc între anii 1770 și 1970. Transformările revoluționare și dezintegrarea imperiilor au avut un impact direct asupra modului în care oamenii au fost percepuți și categorisiți, atât la nivel local, cât și internațional. Procesul de reevaluare a granițelor și a identităților sociale a marcat mai multe perioade cheie în istoria europeană, în care mișcările de populație au jucat un rol crucial.

Mobilitatea și categoriile sociale în Europa revoluționară

În preajma anilor 1800, perioada revoluțiilor din Atlantic și a crizelor agrare a determinat migrații masive și refugii pe teritoriul european. Aceste mișcări nu au fost doar consecințele unor evenimente politice și economice, ci și factori care au contribuit la consolidarea și reformarea ordinii politice și sociale din Europa și dincolo de granițele sale.

Mobilitatea nu era un fenomen nou în Europa, însă ceea ce a fost revoluționar în această perioadă a fost extinderea folosirii categoriilor juridice pentru a desemna persoanele care aveau drepturi și protecție. „Refugiatul”, de exemplu, a devenit o categorie recunoscută în diverse țări, inclusiv în Marea Britanie, care și-a revendicat rolul de putere protectoare, indiferent de confesiune.

Migrațiile post-revoluționare și crearea unor categorii noi

În contextul revoluțiilor și războaielor napoleoniene, mulți dintre cei care au fugit din Franța sau alte regiuni revoluționare au fost încadrați în noi categorii. Termenul „emigrant” a fost folosit, de exemplu, pentru a desemna pe cei care nu urmau să rămână definitiv în Prusia. În același timp, acești emigranți au fost percepuți și evaluați în funcție de bogăția și loialitatea lor politică, ceea ce le-a permis unora dintre ei să obțină titluri onorifice sau cetățenie.

Cu toate acestea, înregistrarea și supravegherea emigranților au fost măsuri fundamentale în controlul acestor grupuri, reflectând temerile autorităților cu privire la potențialii spioni sau agitatori. Astfel, prin categorisire și control, statele au reușit să gestioneze mai eficient migrațiile, în funcție de priorități politice și economice.

Revoluționarii din 1848 și războaiele mondiale: redefinirea granițelor și a identităților

O altă fază importantă în redefinirea categoriilor sociale a avut loc în timpul și după revoluțiile din 1848. Revoluționarii care au fugit în alte țări europene, precum și în Statele Unite, au fost încadrați în noi categorii de migranți. În mod similar, „post-imperialii” care au migrat după dezintegrarea imperiilor europene, în special după al Doilea Război Mondial, au provocat o reconsiderare a modului în care statele europene își gestionau granițele și populația​.

De-a lungul secolului al XIX-lea și până în secolul XX, statele europene au încercat să echilibreze controlul asupra mobilității umane cu respectarea normelor internaționale. Convențiile internaționale, cum ar fi cea pentru refugiați din 1951, au impus noi reguli pentru protejarea anumitor grupuri, dar aplicarea acestor reguli a fost adesea inegală. În acest context, categoriile de „refugiați” și „migranți economici” au continuat să evolueze, determinând diferențe importante în drepturile și protecția de care beneficiau.

Schimbările post-imperiale și globalizarea categoriilor

Perioada post-imperială a adus o nouă dinamică în modul în care migranții au fost percepuți și tratați. După dezintegrarea imperiilor coloniale europene, au apărut categorii precum „repatriat” și „migrant post-colonial”. Cei care veneau din fostele colonii erau tratați în mod diferit față de migranții provenind din alte regiuni ale lumii. De exemplu, europenii albi repatriați din Africa de Nord au beneficiat de sprijin economic și integrare rapidă, în timp ce migranții non-europeni au fost excluși de la multe beneficii sociale.

Această situație a creat tensiuni, iar statele europene au început să adopte politici care limitau libertatea de mișcare pentru populațiile din teritoriile de peste mări și din țări precum Turcia. Aceste politici reflectau, în esență, o redefinire a ceea ce însemna să fii european și cine avea dreptul să se miște liber în interiorul granițelor Europei.

Categorii administrative și autoevaluare

Un alt aspect crucial în procesul de categorisire socială a fost interacțiunea dintre autoevaluarea indivizilor și evaluările impuse din exterior, de către autorități. Persoanele aflate în mișcare, fie că erau migranți economici, refugiați sau revoluționari exilați, au trebuit să se adapteze la categoriile sociale și juridice impuse de stat. În același timp, mulți au contestat aceste categorii, încercând să obțină recunoaștere și drepturi egale.

Un exemplu relevant este cazul revoluționarilor din 1848, care, ajunși în Statele Unite sau în alte țări, și-au folosit rețelele sociale și resursele pentru a influența modul în care erau percepuți. Aceștia au reușit adesea să obțină sprijin politic și economic în noua lor țară, contestând în același timp etichetele impuse de autoritățile europene​.

Europa ca spațiu de negocieri

În concluzie, Europa trebuie privită ca un spațiu în continuă negociere, în care granițele și identitățile au fost remodelate de mișcările de populație și de procesele de categorisire socială. Pe măsură ce statele au încercat să controleze și să gestioneze aceste mișcări, indivizii și grupurile au luptat pentru drepturile lor, contestând categoriile care le erau impuse. Această dinamică a fost esențială în definirea nu doar a granițelor fizice ale Europei, ci și a granițelor identitare.

Mobilitatea umană continuă să fie un factor central în transformările sociale și politice din Europa, iar studiul acestor procese din trecut poate oferi perspective valoroase asupra modului în care Europa își negociază identitatea și granițele în prezent.

Sursă: Friedrichs, A. (2024). The re-making of a Europe of differences: mobile lives and the globalization of categories in revolutionary and post-imperial times (c.1770–1970). European Review of History: Revue Européenne d’histoire, 1–25. https://doi.org/10.1080/13507486.2024.2385347