În contextul românesc interbelic, marcat de ascensiunea mişcărilor extremiste –  unele dintre ele paramilitare – care agitau „la drumul mare problema naţională cu pistolul şi ciomagul”  (Cicerone Ioniţoiu), într-o perioadă în care asasinatul se prefigura ca metodă de luptă „politică” (prim-ministrul I.G. Duca fusese asasinat în 1933 de Nicadoriilegionari), apar informaţii din „surse de încredere” ale apropiaţilor lui Iuliu Maniu, conform cărora liderul ţărănist avea să fie, la rândul său, ţinta unui asasinat. Confirmarea zvonurilor avea să vină ulterior printr-o ştire de la Radio Budapesta, citat de ziarul România Nouă, la 23 iunie 1934.

În aceste condiţii, fruntaşul naţional-ţărănist Cornel Bianu convoacă tineretul partidului la o consfătuire, cu privire la „unele intențiuni infame ale unor anumite cercuri și cari privesc persoana dlui Iuliu Maniu„. Astfel începe istoria Gărzilor lui Iuliu Maniu, de la a căror înfiinţare se împlinesc anul acesta 80 de ani: